Cand, cum si cu ce fertilizam bujorii

fertilizam bujorii

Bujorii sunt plante longevive si, dintre plantele de gradina, au printre cele mai mari corole de flori. Bujorii infloresc o singura data pe an si ne dorim ca momentul sa tina cat mai mult. De aceea e necesar sa fertilizam bujorii ca plantele sa poata sa tina florile cat mai mult. 

Trebuie spus de la inceput ca inflorirea dintr-un an are legatura directa si cu ce s-a intamplat cu planta in anul anterior. Astfel, daca a fost seceta si pamantul nu a fost suficient aprovizionat cu apa o perioada mare de timp perioada de inflorire a bujorilor se reduce la jumatate sau pot sa nu infloreasca deloc.

In cursul verii, bujorii formeaza mugurii florali incipienti pentru anul urmator. Este o perioada critica in care planta nu trebuie sa sufere niciun fel de stres. 

Daca sunteti la inceput si abia acum plantati bujorul, e de preferat ca pe fundul gropii sa puneti mranita bine descompusa, care va hrani radacinile. 

Cititi si Bolile bujorului – cum le depistam, cum le tratam sa salvam planta

Daca tufa este matura, fertilizam bujorii inca din primavara pentru ca in timp solul saraceste in substante minerale si atunci plantele pot creste anemic si sunt mai vulnerabile la atacul daunatorilor. 

Ingrijirea florilor. Se folosesc fertilizanti pentru flori de gradina, cu o formula complexa NPK, cu raporturi in favoarea fosforului si potasiului. Excesul de azot produce efecte negative, mergand pana la distrugerea plantei. 

Cititi si De ce nu infloreste bujorul dupa ce e mutat

Fertilizarea incepe din primavara, odata cu reluarea cresterilor vegetative. In perioada aparitiei butonilor florali va trebui sa fertilizati din nou pentru a aduce un plus de substante minerale care sa sustina inflorirea. 

Ultima transa de fertilizant are un rol foarte important in producerea pe viitor a florilor. Ea are loc dupa ce toti bujorii s-au trecut si are rolul de a ajuta mugurii floriferi care se formeaza in vara. 

Cititi si Ingrijirea bujorilor dupa inflorire

Putem sa fertilizam bujorii si foliar. Fertilizantul il alegem dupa aceleasi criterii ca si fertilizarea pentru sol – formula care pe langa azot sa contina cantitati mai mari de fosfor si potasiu, dar si microelemente. 

Nu fertilizati in miezul zilei, cand bate soarele si temperaturile sunt mai ridicate. Un moment bun este pe seara cand nu mai e asa cald.

Cititi si Nissorun – pentru combaterea paianjenilor de pe plante

Trimite unui prieten :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.