Laleaua Pestrita, o planta foarte frumoasa, pe cale de disparitie

Laleaua Pestrita (Fritillaria Meleagris, Floarea de sah, Bibilica) se afla pe lista plantelor protejate de lege pentru ca este pe cale de disparitie. Din locurile apropiate de orase planta a fost culeasa si comercializata abuziv. Este o specie perena, salbatica, foarte frumoasa, care se gaseste doar in cateva regiuni restranse din tara noastra.
Infloreste in aprilie- mai, pentru o perioada scurta, de o saptamana pana la cel mult 10 zile, in functie de cum evolueaza vremea.
Este o planta firava, delicata, ajunge pana la 20 cm inaltime. In varful tupinii se afla una, cel mult doua flori. Frunzele sunt lungi, dispuse alternativ pe tulpina. Florile au forma de clopotel, cu un desen foarte frumos. Astfel, fiecare petala a florii este impartita in patrate, unele mai inchise la culoare, altele mai deschise, alternind regulat unele cu altele, de unde si numele de Floarea de sah. Exista atat exemplare inchise la culoare , aproape negre, dar si flori albe. Aspectul este catifelat, parca este pictata cu alb si roz. In popor i se spune chiar Bibilica din cauza acestor desene de pe petale, amintind de penajul pasarii.
In ciuda aspectului, nu are un parfum agreabil, dimpotriva. Mirosul este dizagreabil, asemanator cu cel de blana uda de animal.
Ingrijirea florilor. Locul in care Laleaua Pestrita se simte bine este unul ferit, necirculat, luminos, cu apa suficienta pentru a se hidrata.
Laleaua Pestrita se inmulteste prin bulbi carnosi. In fiecare generatie apar cate doi solzi. In timpul infloririi, solzii din anul trecut, situati la exterior, se vestejesc si se indeparteaza. De sub ei apar solzii care se formeaza in anul curent.
Unele studii au scos la iveala faptul ca bulbii contin un alcaloid puternic si de aceea planta a fost inclusa pe lista celor otravitoare.
V-ar putea interesa si:
Lupinul: 80 de flori pe o tija, in acelasi timp
Cat de importanta e temperatura pentru lalele
La ce trebuie sa fiti atenti cand cumparati bulbi
Nu rupeti frunzele ofilite de Narcise si Zambile! Aflati de ce
Mulțumesc mă ajutat foarte mult