Floarea tigru – nici iris, nici orhidee

Floarea tigru (Tigridia Pavonia) este o planta exotica din familia irisului, dar care aduce la aspect mai degraba cu orhideea. Vine tocmai din Mexic, dar se considera naturalizata si in Peru si Ecuador. Este de fapt o floare de o zi, pentru ca florile raman deschise doar cateva ore.

Din fericire insa, ea infloreste intr-una, astfel incat din iulie si pana in octombrie va puteti bucura de florile mari, viu colorate. Florile au culori din cele mai diverse, iar in mijloc au punctulete proeminente. Fiecare fir produce succesiv 6 pana la 8 flori. Florile ofilite trebuie indepartate in mod regulat pentru o crestere optima. Floarea tigru nu creste inalta, ajunge la 50 cm.

Ingrijirea florilor. Alegeti un loc insorit in gradina unde plantati Floarea tigru. Cand plantati bulbii asigurati-va ca adancimea gropii este de doua ori cat bulbul. Solul trebuie sa fie fertil si afanat. Pentru un efect in plus puteti planta floarea in grupuri mici.

Cititi si Cum inradacina mai repede plantele

Se uda regulat pentru a preveni uscarea solului din jurul radacinilor. Nu lasati apa sa stagneze pentru ca riscati ca radacinile sa putrezeasca. Folositi un ingrasamant pentru flori de gradina pentru o inflorire abundenta. Il puteti amesteca in apa cu care udati.

Fiind o planta exotica, Floarea tigru nu rezista peste iarna in gradinile din tara noastra. Toamna, bulbii se scot din pamant si se pastreaza intr-un loc ferit de inghet. Cum pregatiti bulbii: tulpinile se taie la 15 cm deasupra bulbilor si se lasa cateva zile sa se usuce.

Cititi si Cum pastram trandafirii in vaza cat mai mult timp

Se scutura pamantul de pe bulbi si se aseaza intr-o ladita cu compost si nisip. Acest mediu va pastra umiditatea constanta si va preveni deshidratarea bulbilor. Ladita trebuie depozitata intr-un loc unde sa nu inghete pana in primavara urmatoare cand bulbii se planteaza si isi reiau ciclul biologic.

V-ar putea interesa si: 

Celosia argentea cristata, frumoasa si deloc pretentioasa

Monarda, menta indiana parfumata

Mirabilis – Barba imparatului sau Floarea de la ora 4

 


 

 

Trimite unui prieten :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.