Cum se ingrijeste si inmulteste Albastreaua sau Centaurea

I se spune Albastrea, dar o gasim colorata divers, de la albastru la roz si rosu carmin. Vorbim de Centaurea, o planta originara din America si Asia, dar care s-a adaptat foarte bine in Romania. Face parte dintr-o familie botanica mare, in care gasim de asemenea Floarea soarelui sau Margareta.
Varianta cu floare albastra, Centaurea cyanus, infloreste de la sfarsitul primaverii pana la jumatatea verii. Are o tulpina delicata, care ajunge pana la 80 de centimetri inaltime.
Varianta cu floare roz, Centaurea moschata, infloreste de la jumatatea verii pana toamna. Florile sunt franjurare fin si parfumate discret. Rar se intalnesc si flori violet sau galbene.
Ingrijirea florilor. Planta creste si infloreste frumos in zonele cu temperaturi moderate. Alegeti un loc insorit din gradina si cu umbra in anumite ore ale zilei. Tineti seama ca planta nu suporta canicula si nici seceta. Plantati-o intr-un sol permeabil si bine drenat, usor, cu umiditate moderata si pH neutru.
Udati moderat, dar constant pentru ca nu suporta nici excesul de apa. O data pe luna puteti sa fertilizati, folosind ingrasaminte universale pentru plante cu flori.
Cele mai multe soiuri de Centaurea sunt anuale dar au o crestere rapida. Exista si soiuri perene cum este Centaurea dealbata, cu flori roz, care infloreste toata vara.
Planta se inmulteste prin seminte semanate direct in gradina incepand de la jumatatea lunii martie. Plantele rasar in aproximativ doua saptamani daca au conditiile necesare. Dupa alte doua luni deja infloresc. Puteti de asemenea sa semanati si in august pentru a avea o noua serie de flori.
Florile de Centaurea se pot folosi in aranjamente florale proaspete, uscate sau la alcatuirea buchetelor de flori.
V-ar putea interesa si:
Cum ingrijiti Solidago sau Sanziana de gradina
Cum ingrijiti Hocus Pocus, trandafirii grena cu galben
Cand si cum se taie Hortensia sa nu pierdeti florile