Alocasia Stingray – aspect ciudat, dar atat de interesant

Alocasiile sunt plante foarte interesante prin natura lor, au frunze cu forme si modele unice. Bine ingrijite cresc luxuriant si daca sunt grupate dau locului un aspect de jungla. Dintre ele, Alocasia Stingray se remarca in mod deosebit. De la jumatate frunza pare taiata si se termina cu o coada lunga si ascutita.
Tulpinile lungi sunt si ele decorative, au model pictat cu rosu pe verdele crud.

Ingrijirea florilor. Alocasia Stingray iubeste lumina, dar la fel ca toate alocasiile trebuie ferita de bataia directa a razelor soarelui.
Se descurca bine intre 16 si 24 de grade si tolereaza fluctuatii de temperatura.
Umiditatea trebuie mentinuta la un nivel ridicat, asa cum are planta in mediul ei natural. Substratul se mentine usor umed insa nu trebuie sa exagerati cu udarile.
Documentare suplimentara despre Alocasia
Alocasia, planta cu frunze ca sageata
Nu lasati apa in farfurie dupa ce s-a scurs din ghiveci. Asteptati cateva minute ca planta sa absoarba cat are nevoie apoi aruncati. Alocasia sufera mai mult de pe urma excesului de apa decat din cauza secetei.
Folositi apa decalcifiata, apa calcaroasa nu e tolerata de planta. Daca stiti ca stati intr-o zona cu astfel de apa, puteti adauga cateva picaturi de otet sau de zeama de lamaie in apa de udare.
Alocasia Stingray creste repede, va trebui sa ii schimbati ghiveciul primavara. Adaugati intotdeauana pe fund un strat de drenaj format din pietris sau cioburi de teracota
Cititi si
Monstera albo-variegata, frunze mari, colorate in alb si verde
Fertilizati in perioada de crestere vegetativa, adica din primavara si pana toamna, o data la doua saptamani. Iarna opriti fertilizarile pentru ca Alocasia intra in repaus relativ.
Puteti folosi fertilizanti lichizi pentru plante decorative prin frunze sau sprayuri special concepute pentr ele. Se pot folosi si batoane de ingrasamant cu eliberare lenta (cele de culoare verde, pentru plante decorative prin frunze) care au o perioada de actiune de 3 luni.
Cititi si
10 plante care pot creste in pahare cu apa